fbpx

Verifică promoțiile noastre:

STRATIFICAT

Creațiile pentru anul 2016 au fost alese!

În cadrul Festivalului Łódź Design a avut loc încă o ediţie „Creaţii din natură”, iniţiativa comună a Barlinek Institute of Design şi revistei „Design Alive”. Concursul care a ajuns la a treia ediţie şi atelierele pentru proiectanţi s-au terminat cu gala oficială de înmânare a premiilor şi expoziţia celor mai bune proiecte de parchet din ultimii ani.

Creations of Nature

„Creaţii din natură” este o iniţiativă a Barlinek Institute of Design organizată din anul 2014 bazată pe trei filare importante – concurs, la care sunt invitaţi proiectanţi şi arhitecţi, ateliere în compania Barlinek şi expoziţia comună, finală. Încă o dată locul de rezumare a lucrărilor de un an a proiectanţilor şi organizatorilor a devenit festivalul de design din Łódź – de data aceasta ajuns la jubileul de 10 ani. Evenimentul a fost prezidat de Ewa Trzcionka, redactorul general „Design Alive”.

Înainte ca participanţii concursului să creeze proiectul final de parchet, participă în atelierele meşteşugăreşti de vară în Barlinek, datorită cărora cunosc produsul, analizează posibilităţile acestuia, dobândesc experienţă şi, mai presus de toate, sunt inspiraţi de magia lemnului şi energia întregii echipe. Participanţii lucrează cu produsul adevărat, învaţă să prelucreze materialul, au posibilitatea de a discuta cu angajaţii din fabrică a căror cunoştinţe sunt foarte utile pentru a realizarea ideilor şi proiectelor planificate. Această întreagă aventură a putut fi observată în filmul de rezumare a întâlnirii proiectanţilor şi munca acestora în Barlinek. – Dorinţa noastră de la începutul concursului a fost să arătăm că tot ceea ce facem în companie este veritabil – exact la fel ca şi parchetul nostru. Nu ţineam să avem încă o campanie de PR, care se va termina cu decernarea premiilor şi plecarea acasă. De aceea „Creaţii din natură” reprezintă un proces de lungă durată care trebuie să aducă efecte veritabile – a subliniat în decursul întâlnirii Dorota Karbowska-Zawadzka, directorul de marketing al companiei Barlinek. – Anul acesta am invitat 20 de persoane la ateliere. Timp de trei zile le arătăm fabrica, discutăm, prezentăm specialiştii. Urmând ca să înceapă adevărata muncă. Participanţii stau în hală, primesc materialul, taie, desenează, vopsesc, colorează. Se distrează bine, dar şi învaţă – a adăugat subliniind ideile inedite ale proiectanţilor de la ediţiile precedente – toate au fost colectate la expoziţia de anul acesta creată special cu ocazia ŁDF.

Nu se putea să lipsească pe scenă laureata de anul trecut a concursului „Creaţii din natură”, Agnieszka Przewoźna. Proiectul acesteia de plăci hexagonale, inspirate de fagurii de miere, constituie dovedesc în mod clar că iniţiativa concursului Barlinek poate duce şi la conceperea unui produs concret. Ideea este în prezent la stadiul de prototip avansat a avut parte și de o sesiune fotografică. – Mai avem nevoie de mult timp, dar deja în Łódź am reuşit să arătăm efectul muncii grele şi îndelungate – a subliniat arhitecta din Poznań. – Cea mai importantă este totuşi experienţa pe care am obţinut-o atât din ateliere, cât şi din colaborarea cu compania în sine. Munca cu produsul reprezintă o valoare inestimabilă pe care nu ne-o oferă alte concursuri – a declarat Agnieszka Przewoźna.

În decursul întâlnirii juriul condus de arhitectul Przemo Łukasik a anunţat rezultatele. Leitmotivul ediţiei din acest an a concursului "Creaţii din natură" îl reprezintă parchetul viitorului. Menţiunea pentru rezultatele obţinute a fost acordată lui Karol Klata, care pe lângă model a propus o nouă abordare de montare a produsului.

Locul doi şi 5 000 de zloţi a obţinut Aleksey Gorelov, a cărui efort, conform juriului a fost foarte consecvent, iar efectul acestuia l-am putut vedea în filmul care prezintă posibilităţile parchetului montat ca într-un joc tetris.

Anul acesta rezultatul concursului nu a fost clar, iar juriul au hotărât să acorde locul întâi pentru două echipe. Locul întâi şi 10 000 de zloţi au obţinut atât Łukasz Jaworski, cât şi echipa de proiectare: Aleksandra Kuta, Miłosz Cichoń.

– Cele două premii pentru locul întâi au fost acordate pentru proiecte asupra cărora ne-am gândit foarte mult timp. Am avut o problemă cu alegerea, deoarece ambele, cu toate că sunt diferite şi similare, ne indică totuşi că vom putea lucra cândva în echipe. Vom îmbina idei diferite. Am considerat că decizia noastră poate fi imboldul pentru o colaborare, că poate în viitor vom concepe un proiect comun – a subliniat reprezentanta juriului, arhitecta Agnieszka Stefańska. – La ateliere am venit cu gândul la un proiect cu totul diferit. Concepusem un parchet care îmbină sistemul de încălzire şi de aer condiţionat. În decursul discuţiilor, din întâmplare, concepţia mea a evoluat în ceva cu totul diferit. Mi-am imaginat o problemă concretă – de exemplu pasagerii din aeroport. Telefonul nostru citeşte biletul de avion, iar podeaua ne îndrumă către locul de decolare. O idee banală, care după unele discuţii cu constructorii, electricienii, informaticienii şi din observarea unor soluţii disponibile pe piaţă ne indică faptul că este posibil – ne-a povestit Łukasz Jaworski la primirea premiul.

– Institutul Barlinek este un proiect pentru care trebuie să meriţi – a evidenţiat, în timpul decernării premiilor, Przemo Łukasik. – Cel mai important lucru în creaţie îl reprezintă evoluţia. Proiectantul trebuie să aibă curaj, să dorească să se schimbe, să facă un pas sau doi înapoi, pentru a putea găsi soluţia cea mai bună. Cele două proiecte câştigătoare sunt proiecte de tipul trei puncte, care ne lasă uşa deschisă, nu ne precizează totul şi care, sper că vor face ca aceste două echipe să se unească – a adăugat arhitectul, înmânând premiul lui Miłoszow Cichoń pentru proiectul de îmbinare a parchetului cu ideea de încărcare wireless.

– Trebuie să-i mulţumesc lui Przemo Łukasik, care ne-a tot tachinat în timpul deliberării juriului. Ne-a îndemnat să gândim ce va fi peste 10, 20 de ani. Lui trebuie să-i mulţumim pentru noua perspectivă asupra produsului participant la concurs, fără a uita să-i adăugăm funcţiile, valorile importante, cu gândul la viitor, căutând o nouă cale – a rezumat rezultatele concursului Dorota Karbowska-Zawadzka.

Expoziţia din acest an „Creaţii din natură” prezentată la ŁDF înseamnă, mai presus de toate, istoria celor mai importante lucrări concepute în decursul ultimelor două ediţii ale concursului şi filmul redau excelent atmosfera din timpul atelierelor. Expoziţia cu un conţinut foarte bogat prezintă proiectele, printre altele, ale: Agnieszcăi Przewoźna, Justynei Franczak, Olgăi Grabowska şi Olgăi Nowosad, Katarzynei Sroka şi Filip Zastawiak, Maja Sobura, Agatei Smok, Annei Łoskiewicz-Zakrzewska şi Joanna Ochota. Proiectul expoziţiei: Grupa Tabanda: Megi Malinowska, Tomek Kempa, Filip Ludka.

Mai multe pe: www.kreacjeznatury.pl